Mariţa, prima navă cu pavilion românesc

În septembrie 1834 s-a lansat la apă, la Giurgiu, velierul tip bric Mariţa, prima navă sub pavilion românesc. Corabia, care avea o capacitate de 115 tone, l-a avut ca armator pe hatmanul Alexandru Vilara, cunoscut ca fiind semnatar ale memoriilor care cereau emaniciparea Ţării Româneşti de sub tutela otomană.

Construită din „materialuri româneşti“, nava a fost botezată cu numele Domniţei Mariţa, soţia Principelui Gheorghe Bibescu, aflăm din volumul „O flotă pierdută“ scrisă de Corina Apostoleanu şi Constantin Cumpănă.

În ziua în care „această corabie, acum, cu blagoslovenia Înălţimii Voastre, s-a aruncat în apele Dunării, să desăvârşeşte din toate trebuincioasele, să împodobeşte şi cu bandiera cea privilegiată, hărăzită românilor prin făcătoarele de bine mijlociri ale Măriei Voastre şi, în puţinele zile, va fi în stare ca să facă şi o plutire pe mare“. Aşa se adresa în data de 10 septembrie 1834 Alexandru Vilara, proprietarul navei, domnitorului Alexandru Ghica, numit la cârma ţării de Poarta Otomană, şi îl anunţa de lansarea la apă a navei care a arborat pavilionul naţional.

Iniţial, tricolorul avea culorile dispuse orizontal, roşu fiind în partea de sus a pavilionului. La 16 iulie 1860, prefectura Brăila a înaintat un raport Ministerului Afacerilor Externe în care propune ca pavilionul tricolor să poarte culorile roşu, galben şi albastru, dispune orizontal de sus în jos.

Momentul lansării la apă a fost un motiv de inspiraţie pentru poetul Cezar Bolliac, care a spus: „Mergi, corabie, mergi de arată Europei culorile României: mergi a-i duce bogăţiile solului nostru şi a-i cere luminile sale, mergi de vizitează Italia, Francia şi Ispania şi spune popoarelor lor că sunt încă Romîni de la Dunăre la Nistru, de la Tibiscu la muntele Emul.

Când vei trece înaintea Italiei, ridică-ţi toate pavilioanele tale, aceasta este muma ta; când vei trece în largul coastei Franciei, salut-o cu strigăte de bucurie, ea este ţara libertăţei. Şi dacă tu atingi Ispania, şi trebuie a atinge, tu ne vei spune la întoarcerea ta cât de multă virtute a trebuit acestei mândre naţiuni a se regenera. Tu vei saluta în ea pe sora ta cea mai mare, patria lui Traian“.

Cu acelaşi prilej, Cezar Bolliac a scris poezia „La cea dintâi corabie românească“. Iată o strofă: „Corabie frumoasă! Te du, te du, grăbeşte/ Pe ţărmuri depărtate aleargă, povesteşte/ Că lesne-aşa nu moare un neam ce a trăit/ Că tirania poate un om să prăpădească,/ Dar viaţa unei naţii nu poate să sleiască“ Mariţa a plecat în primul voiaj în afara graniţelor ţării pe 7 decembrie 1834, pe ruta Sulina – Constantinopol, comandant fiind Ioan Cristescu.

Corabia era încărcată cu 300 kilograme de grâu. Din păcate, a fost grav avariată, trecând prin două furtuni, ultima la întoarcerea în ţară, când echipajul a fost nevoit să arunce încărcătura peste bord. Ei transportau butii de vin.

La 5 iunie 1835, cu velele rupte şi trosnind din toate încheieturile, Mariţa a ajuns în ţară. Voiajul ei a avut însă un puternic răsunet în ţară. De la Sulina, corabia a plecat la Brăila, unde au fost predate pavilionul şi Jurnalul de bord, pentru a fi păstrate în Arhiva ţării.

Ulterior, au fost construite şi alte vase sub bandieră românească: galerele „Elena Doamna“, „Principele Alexandru“, „Atena“, bricurile „Elisabeta“, „Zimnicea“, „Dunărea“, goeletele „Dochia“, „Speranţa“, multe dintre ele fiind conduse de căpitani români.

Documentele vremii consemnează că Mariţa a fost primul vas care, după secole de dominaţie otomană, a purtat pavilionul Ţării Româneşti pe Dunăre şi Marea Neagră, până la Constantinopol.

Sursa